Zece idei de afaceri cu investiții mici pentru care vei putea cere finanțare de la stat în 2017
Descoperă în acest articol zece idei de afaceri pentru care vei putea cere statului o finanțare de până la 44.000 de euro, reprezentând 100% din valoarea eligibilă a proiectului, în cadrul programului Start-up Nation România. Banii vor putea fi folosiți pentru plata chiriei, achiziția utilajelor și instalațiilor de lucru. Ideile de afaceri prezentate sunt accesibile antreprenorilor debutanți și nu necesită investiții substanțiale.
Antreprenorii vor putea solicita un sprijin nerambusabil de până la 44.000 de euro, reprezentând 100% din valoarea eligibilă a proiectelor depuse, în cadrul programului Start-up Nation România. Banii vor putea fi folosiți pentru plata chiriei, realizarea unui site de prezentare, achiziția de echipamente și mobilier sau echipamente IT și soluțiile software aferente.
În cadrul acestui program de finanțare sunt eligibile întreprinderile înființate după data de 30 ianuarie 2017. În cadrul acestui program sunt eligibile societățile comerciale, societățile cooperative, societățile comerciale debutante (SRL-D). Proiectele se vor putea depune în toate zonele urbane și în regiunile mai puțin dezvoltate, cu excepția regiunii București-Ilfov.
Termenul estimat pentru lansarea programului este 1 mai 2017, iar în prezent este așteptată publicarea normelor metodologice de implementare ale programului, sub formă de hotărâre a Guvernului. Despre acest program de finanțare poți citi mai multe detalii aici. Totodată, modalitatea de selecție a proiectelor depuse este prezentată în acest articol.
Trebuie amintit, încă de la început, faptul că în cadrul acestui program de finanțare sunt eligibile foarte multe activități economice, iar lista completă poate fi consultată aici (de reținut că lista nu este finalizată încă). Sunt încurajate următoarele domenii de activitate, în această ordine: producția de bunuri, industriile creative, activitățile de servicii și comerțul. Dintre acestea, am selectat zece idei de afaceri pe care le prezentăm succint mai jos.
1. Deschiderea unei ceainării
Deschiderea unei ceainării este o idee populară de afaceri, întâlnită frecvent la antreprenorii debutanți în afaceri. O astfel de afacere presupune, în primul rând, închirierea unui spațiu în care să se desfășoare activitatea, iar cheltuielile cu chiria sunt eligibile în cadrul acestui program de finanțare.
În continuare, banii de la stat poti fi utilizați pentru acoperirea altor cheltuieli necesare desfășurării activității:
achiziția de echipamente specifice unei ceainării;
achiziția mobilierului;
cumpărarea de echipamente IT și software necesar pentru evidența clienților, a rezervărilor, dar și pentru evidența contabilă a afacerii;
realizarea unui site de prezentare a afacerii, în limita a 10.000 de lei, fără TVA;
participarea administratorului societății la cursuri de formare profesională în domeniul antreprenoriatului.
2. Lansarea unui magazin online
Specificul acestei activități constă în lipsa unui magazin fizic în care clienții să intre în contact cu bunurile pe care doresc să le achiziționeze. Având în vedere creșterea spectaculoasă de la un an la altul a comerțului online, afacerea poate avea succes. Investițiile necesare, cel puțin în etapa de debut a afacerii, vor consta în:
realizarea unui magazin virtual/site de prezentare a produselor și serviciilor comercializate;
achiziția de echipamente IT, precum servere, laptopuri, imprimante, scannere și altele necesare în desfășurarea optimă a activității;
soluțiile software necesare comerțului online, precum software de emitere automată a facturilor proforme, de evidență a stocurilor etc.;
În cazul în care îți dorești să păstrezi un stoc de mărfuri într-un depozit propriu, cheltuielile cu chiria pot fi eligibile. Totodată, poți solicita spijin nerambursabil pentru achiziția unei mașini de transport marfă. Principala cheltuială pe care nu o vei putea deconta prin intermediul acestui program de finanțare va fi cea pentru achiziția stocului de marfă.
3. Producția de alimente bio
Afacerile inițiate în această nișă a industriei alimentare se află, în ultimii ani, într-o creștere constantă. Investiția nu trebuie să fie foarte mare, întreprinzătorul având posibilitatea de a corela capacitatea de producție cu potențialul pieței și tendințele de creștere pe care le identifică pentru viitor.
Prețurile practicate pentru produsele alimentare bio vor fi mai mari decât cele existente în cazul produselor standard, creând astfel premisele unei recuperări rapide a investiției.
Banii pot fi utilizați cu precădere în achiziția de echipamente de producție, instalații, dar și pentru un mijloc de transport marfă. În cazul în care suma de 44.000 de euro nu este deja acoperită, restul banilor pot fi utilizați pentru sisteme de etichetare, cântare electronice sau site de prezentare.
4. Fabrică de săpunuri „hand made”
Realizarea unei afaceri în acest domeniu presupune cunoașterea procesului de fabricație și aprovizionarea cu materii prime de calitate de la furnizori care pot livra cantități constante tot timpul anului. Banii pot fi utilizați pentru achiziția instalațiilor și echipamentelor necesare în procesul de fabricație. De asemenea, se poate achiziționa și o mașină de transport pentru livrarea produselor către clienții afacerii.
5. Înființarea unei spălătorii de textile
Înainte de a fi pusă în practică, această idee de afaceri ar trebui fundamentată printr-un studiu de piață menit să măsoare interesul grupului-țintă pentru serviciile oferite. Dacă se descoperă un potențial pentru demararea afacerii, primul pas îl constituie închirierea spațiului într-o zonă rezidențială, dacă serviciile vor fi oferite în special persoanelor fizice, sau într-o zonă industrială, dacă sunt adresate societăților comerciale.
După decontarea chiriei, banii pot fi folosiți pentru achiziția mașinilor de spălat industriale, instalațiilor de igienizare chimică a textilelor. Întreprinzătorul poate folosi restul banilor pentru achiziția uscătoarelor, instalațiilor de călcat și a altor echipamente și dotări necesare.
6. Înființarea unei florării
Deși o activitate de comerț, deschiderea unei florării poate reprezenta o idee de afaceri cu potențial mare de creștere, având vârfuri ale activității în perioada sărbătorilor legale, de 1 sau 8 martie, de Dragobete, în perioada nunților etc.
Banii pot fi utilizați pentru plata chiriei și achiziția dotărilor necesare. Nu se finanțează salariile, dar nici stocul de marfă necesar desfășurării acestei florării. În cazul în care activitatea se va desfășura online, vor fi eligibile cheltuielile privind realizarea unei pagini web, însă în limita a 10.000 de lei fără TVA. Despre acestă idee de afacere am scris pe larg aici.
7. Dezvoltarea unui atelier meșteșugăresc
Dacă nu ai bani și nici curaj să începi o activitate industrială, atunci ai posibilitatea de a solicita sprijin nerambusabil pentru o activitate meșteșugărească sau artizanală. Vei avea nevoie, înainte de toate, de cunoștințe și îndemânare în domeniul respectiv, iar creșterea afacerii în viitor va fi dependentă de creativitatea ta.
Poți folosi banii pentru afaceri precum:
centru de olărit;
ornarea diverselor obiecte cu picturi;
realizarea diverselor obiecte textile;
realizarea obiectelor de serie mică din lemn, obținute prin sculptare.
O altă idee meșteșugărească prezentată în amănunt de redacția noastră a fost cea de producere a mărțișoarelor, despre care poți citi aici.
8. Deschiderea unui cabinet de recuperare medicală
Principalele dotări ale unui cabinet de kinetoterapie constau în: spalier, saltele, masă kinetoterapie simplă, bancă, instalație scripete cu contragreutăți, greutăți de diverse mărimi, dispozitive pentru recuperare funcțională, cântar pentru persoane.
În pus, poate fi decontată chiria sălii pentru perioada de timp cuprinsă între semnarea contractului de finanțare și achiziția tuturor dotărilor. Ulterior, cabinetul dotat complet va începe activitatea economică, iar cheltuielile de funcționare, printre care și chiria, vor trebui asigurate din încasările cabinetului.
9. Dezvoltarea de aplicații mobile
Fiind vorba de producție software, cea mai mare parte a investiției va fi orientată către achiziția echipamentelor IT și a soluțiilor software necesare producției și testării aplicațiilor înainte de lansare. Se poate cumpăra, de asemenea, mobilierul necesar dotării birourilor.
Poți citi mai multe despre finanțarea ideilor de afaceri din sfera tehnologiei informațiilor în articolul de aici.
10. Deschiderea unei săli de fitness
Deși unele dotări vor fi similare celor necesare unui cabinet de kinetoterapie, de această dată nu este urmărită recuperarea medicală ce urmează unor accidente, ci sălile vor servi persoanelor interesate de scăderea în greutate, sporirea masei musculare sau celor motivate de dorința generală de a arăta cât mai bine.
În funcție de scopul urmărit, dotările necesare unei săli de fitness pot include biciclete eliptice, benzi de alergare, aparate multifuncționale, aparate pentru diverse grupe de mușci. La fel ca în cazul celorlalte idei de afaceri, chiria este eligibilă, atunci când spațiul nu se află în proprietatea antreprenorului.
Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45067/Zece-idei-de-afaceri-cu-investi%C8%9Bii-mici-pentru-care-vei-putea-cere-finan%C8%9Bare-de-la-stat-in-2017.html