Cum îți dai seama ce finanțare e ideală pentru afacerea ta
Alegerea unei linii de finanțare este condiționată de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pe care întreprinderea solicitantă trebuie să le îndeplinească. Poți accesa fonduri nerambursabile pentru ideea ta de proiect în funcție de vechimea societății, locul de implementare al proiectului sau domeniul de activitate. Află care sunt întrebările pe care orice consultant ți le va adresa, înainte de a-și oferi o soluție de finanțare pentru proiectul tău.
1. Care este domeniul în care se va realiza proiectul?
Cel mai important criteriu în alegerea programului de finanțare potrivit este codul CAEN al activității economice. În cadrul fiecărărui ghid al solicitantului sunt amintite activitățile eligibile pentru care solicitanții pot pregăti și depune cereri de finanțare. Domeniul de activitate nu este doar un criteriu de eligibilitate, ci este, în cele mai multe situații, un criteriu suplimentar de selecție, anumite activități economice fiind încurajate față de altele.
Activitățile economice cu șanse sporite de a obține finanțare sunt următoarele:
activitățile de IT;
activitățile de producție de bunuri;
activitățile din industria creativă.
O astfel de linie de finanțare este măsura 2.2 din cadrul Programului Operațional Regional (POR), dedicată microîntreprinderilor și IMM-urilor, iar detaliile suplimentare privind condițiile de eligibilitate sunt detaliate aici. În alte situații, sunt încurajate activitățile cu specific local, astfel că se acordă punctaj suplimentar activităților meșteșugărești sau activităților agroturistice.
De asemenea, anumite linii de finanțare încurajează activitățile strict necesare unei comunități, precum înființarea sau dezvoltarea unor cabinete medicale. Un astfel de exemplu este Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), care, prin intermediul submăsurilor 6.2 și 6.4, încurajează înființarea sau dezvoltarea acestor tipuri de activități.
2. În ce loc se va implementa proiectul?
Întreprinderile pot solicita sprijin nerambusabil atât în mediul urban, cât și rural. Cunoașterea locului de implementare al proiectului este crucială în alegerea măsurii de finanțare, iar încadrarea greșită determină respingerea proiectului. Proiectele finanțate din fonduri europene sau naționale se pot implementa în spațiul rural sau în mediul urban. Cele mai multe programe de finanțare sunt destinate exclusiv proiectelor rurale sau celor urbane, ca de exemplu:
submăsurile PNDR 6.2 și PNDR 6.4 sprijină activitățile non-agricole realizate în mediul rural;
linia 2.1.A din POR este dedicată investițiilor realizate de microîntreprinderi în mediul urban.
În alte cazuri, programele de finanțare finanțează atât investițiile rurale, cât și cele urbane, iar cele mai bune exemple sunt POR 2.2. sau programul România Start-up Nation.
3. Care este vechimea societății?
Chiar și întreprinderile debutante pot accesa fonduri nerambursabile pentru demararea unor activități economice, însă în cadrul unor programe de finanțare speciale. Astfel, antreprenorii debutanți pot obține sprijin nerambursabil în cadrul următoarelor programe de finanțare:
România Start-up Nation acordă un sprijin maxim de 44.000 de euro societăților înregistrate după data de 30 ianuarie 2017;
Programul Operațional pentru Capital Uman acordă finanțare nerambursabilă prin intermediul măsurii România Start-up Plus întreprinzătorilor persoane fizice care își vor înființa o întreprindere în timpul derulării programului.
În același timp, societățile cu istoric de cel puțin un an sunt sprijinite prin intermediul următoarelor programe de finanțare:
POR 2.1.A și POR 2.2, care au fost amintite și mai sus;
Programul de microindustrializare acordă cel mult 100.000 de euro societăților cu cel puțin un an vechime, care vizează dezvoltarea unor activități de producție.
4. Câți angajați și ce cifră de afaceri are societatea?
În cazul firmelor cu istoric, accesul la finanțare este condiționat de mărimea societății, respectiv de numărul de angajați, cifra de afaceri și valoarea activelor totale pe care societatea le-a înregistrat la data ultimului bilanț contabil încheiat. Astfel, întreprinderile se clasifică în:
microîntreprinderi, atunci când societatea are mai puțin de zece angajați și o cifră de afaceri (sau active totale) de până la două milioane de euro. O linie de finanțare pentru acest tip de solicitanți este POR 2.1.A;
întreprinderi mici, atunci când sunt între zece și 49 de angajați, iar cifra de afaceri sau valoarea activelor totale este de până la zece milioane de euro;
întreprinderi mijlocii, atunci cânt societatea are între 50 și 249 de angajați, iar cifra de afaceri sau valoarea activelor totale este de până la 47 de milioane de euro.
Astfel, întreprinderile mici și mijlocii pot depune proiecte în cadrul POR 2.2. Ca o excepție, sunt acceptate microîntreprinderile care au înregistrat cel puțin trei angajați la data ultimului bilanț încheiat.
5. Societatea dispune de resurse financiare pentru a asigura cofinanțarea?
În cele mai multe situații, programele de finanțare nu acoperă 100% din valoare finanțării necesare, fiind solicitată o contribuție proprie din partea solicitantului. Astfel, întreprinderea trebuie să demonstreze existența unor resurse financiare proprii pentru a asigura diferența de finanțare necesară implementării optime a proiectului. Iată câteva exemple de programe de finanțare ce nu acordă 100% din fondurile necesare:
PNDR 6.4 sprijină activitățile non-agricole din spațiul rural, oferind un spijin de 70% societăților cu activitate de servicii și 90% societăților care propun proiete în domeniul agro-turistic, al activităților medicale sau veterinare și al celor din sfera producției de bunuri;
POR 2.1.A și POR 2.2. sprijină activitățile non-agricole, oferind un sprijin de 70% microîntreprinderilor și întreprinderilor.
Chiar și în situația în care finanțarea este de 100%, beneficiarul va fi obligat să asigure în întregime cheltuieile neeligibile ale proiectului:
PNDR 6.2 acordă finanțarea integrală a unor activități de servicii, ajutorul fiind de 50.000 de euro, dar și finanțarea cu 70.000 de euro a unor activități de producție, agro-turism sau veterinar;
programul România Start-Up Nation oferă o finanțare maximă de 44.000 de euro, ce acoperă în întregime valoarea eligibilă a proiectelor.
Aceste criterii de eligibilitate sunt foarte importante, iar prima discuție cu un consultant va fi întotdeauna purtată pentru a clarifica aspectele menționate mai sus. În cazul în care dorești să accesezi fonduri nerambursabile în perioada următoare, pregătește răspunsul la aceste întrebări și alege-ți programul de finanțare adecvat proiectului tău.
Sursa: http://www.finantare.ro/cum-te-incadrezi-in-categoriile-imm-pentru-a-putea-obtine-fonduri-europene-descarca-manualul-complet-in-limba-romana.html