Din aprilie, tinerii fermieri vor putea cere zeci de mii de euro de la stat pentru a cultiva legume
Miercuri a fost publicat ghidul solicitantului în variantă consultativă ce stabilește condițiile în care tinerii fermieri care se vor instala pentru prima dată la conducerea unei exploatații agricole pot primi de la stat un ajutor nerambursabil de până la 50.000 de euro. Dacă în cazul culturilor agricole clasice este necesară o suprafață foarte mare pentru a încasa acești bani, în articolul de mai jos îți prezentăm cinci culturi agricole alternative ce pot fi desfășurate pe suprafețe mici. Proiectele se vor depune începând cu luna aprilie a acestui an și vor concura pentru un buget total de 170 de milioane de euro.
Prin intermediul măsurii 6.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) este oferit sprijin financiar nerambusabil pentru instalarea tinerilor fermieri la conducerea unor exploatații agricole în valoare de 40.000 sau 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea economică a fermei.
În cursul zilei de miercuri a fost publicat ghidul solicitantului în variantă consultativă, stabilind condițiile de eligibilitate și etapele pe care un tânăr fermier trebuie să le îndeplinească pentru a primi sprijin pentru instalare.
Bugetul disponibil pentru sesiunea ce va începe în luna aprilie 2017 este de 170 de milioane de euro, conform unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ceea ce va permite finanțarea unui număr de cel mult 3.400 de proiecte, în funcție de ajutorul nerambursabil solicitat de fiecare tânăr fermier.
Cine va putea beneficia de acest sprijin nerambusabil
În cadrul acestei linii de finanțare, sunt eligibili doar tinerii fermieri care depun o cerere de finanțare într-un interval de cel mult doi ani de la data preluării unei exploatații agricole.
Conform definiției din ghidul solicitantului, „tânăr fermier” înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani (inclusiv cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.
Pentru a primi sprijin financiar în cadrul PNDR 6.1, tinerii fermieri trebuie să dețină exploatații agricole cu o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 și 50.000 de SO (unități ale potențialului economic).
Dimensiunea economică (S.O.) se determină pe baza producției standard totale a exploatației agricole și este exprimată ca un raport între numărul de hectare exploatate și valoarea unitară SO / hectar.
Dacă în cazul unor culturi clasice, precum grâu, porumb și floarea soarelui, suprafața minimă necesară pentru încasarea ajutorului financiar este de cel puțin 20 de hectare, tinerii fermieri au la dispoziție adaptarea, pe suprafețe mici de teren, a unor culturi alternative.
Cea mai mică suprafață de teren este necesară în cazul unei culturi de flori și plante ornamentale în spații protejate. Ca urmare a potențialului economic foarte ridicat, o suprafață de doar 1.200 de metri pătrați asigură obținerea unui ajutor financiar nerambursabil de 40.000 de euro. Trebuie reținut faptul că o exploatație agricolă nu poate fi constituită integral din cultivarea plantelor ornamentale, această cultură fiind acceptată doar în cadrul unei exploatații mixte.
În cazul cultivării ciupercilor, au fost luate în calcul trei recolte pe an și un spațiu de cultură dispus pe trei stelaje. Astfel, suprafața de teren necesară acestei culturi este de doar 3.400 de metri pătrați.
În cazul pepinierelor, suprafața de teren minimă pentru obținerea ajutorului nerambursabil este de 1,80 de hectare.
Care este valoarea sprijinului acordat tinerilor fermieri
În funcție de dimensiunea economică a exploatației agricole, tinerii fermieri pot primi următoarele ajutoare nerambusabile:
40.000 de euro, în cazul în care exploatația agricolă este cuprinsă între 12.000 și 30.000 SO;
50.000 de euro, în cazul în care exploatația agricolă este cuprinsă între 30.000 și 50.000 SO.
Tânărul fermier primește ajutorul nerambursabil în două tranșe:
prima tranșă este de 75% din valoarea totală, în funcție de dimensiunea economică a exploatației agricole, și se achită la momentul semnării contractului de finanțare;
tranșa finală de 25% se va achita după implementarea planului de afaceri, dar nu mai târziu de trei ani, sau cinci ani în cazul exploatațiilor pomicole, de la semnarea contractului de finanțare.
Sprijinul poate fi deja solicitat de tinerii fermieri din Delta Dunării
Cel puțin 200 de tineri fermieri din Delta Dunării vor primi în acest an spijin financiar pentru prima instalare, bugetul alocat acestei regiuni fiind de zece milioane de euro, termenul limită de depunere al proiectelor fiind 12 noiembrie 2017.
În restul regiunilor țării se vor putea depune proiecte începând cu luna aprilie, Agenția pentru finanțarea investițiilor rurale (AFIR) urmând a anunța în perioada următoare data exactă a apelului de proiecte.
Iată ce presupune instalarea unui tânăr fermier
Procesul de instalare a tânărului fermier la conducerea exploatației agricole trebuie să fie deja început și în curs de desfășurare la momentul depunerii cererii de finanțare. Mai concret, instalarea presupune parcurgerea următorilor pași:
Pasul 1: Înregistrarea de către tânărul fermier, la Registrul Comerțului, a unei întreprinderi.
Întreprinderea trebuie să aibă un obiect de activitate agricol înscris în actul constitutiv și să nu aibă mai mult de 24 de luni vechime la momentul în care depune cererea de finanțare.
După înregistrarea la Registrul Comerului, tânărul fermier are la dispoziție 24 de luni pentru depunerea cererii de finanțare și solicitarea sprijinului nerambursabil. În acest interval de timp, va fi organizată activitatea întreprinderii:
se vor înființa și exploata culturile agricole;
se va înregistra exploatația agricolă în Registrul Agricol al primăriei, în Registrul UNic de Identificare la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), sau în Registrul Exploatațiilor la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA);
se vor cumpăra utilaje agricole;
se va pregăti planul de afaceri.
Pasul 2: Depunerea cererii de finanțare și a planului de afaceri
Depunerea proiectului trebuie să aibă loc într-un interval de cel mult doi ani de la înregistrarea activității agricole la Registrul Comerțului. Proiectul trebuie să fie însoțit de documentele justificative privind dimensiunea și structura exploatației agricole. Planul de afaceri va conține, de asemenea, previziuni pentru creșterea performanțelor economice ale exploataței, ca urmare a implementării proiectului.
Pasul 3: Implementarea planului de afaceri
După semnarea deciziei de finanțare, tânărul fermier va primi o primă tranșă de 75% din valoarea totală a ajutorului nerambursabil. Implementarea proiectului trebuie să demareze în cel mult nouă luni de la semnarea contractului de finanțare.
Implementarea corectă a planului de afaceri presupune:
obținerea, înainte de data solicitării celei de-a doua tranșe a ajutorului nerambusabil, a unor venituri egale cu cel puțin 30% din valoarea primei tranșe acordate;
tânărul fermier își va stabili domiciliul în raza comunei unde are loc implementarea proiectului și unde exploatația este înregistrată;
în cazul în care tânărul fermier este încadrat într-o activitate salariată, în termen de nouă luni de la semnarea contractului de finanțare locul de muncă trebuie să fi în aceeași comună în care este înregistrată propria exploatație sau în zona limitrofă;
respectarea tuturor indicatorilor menționați în planul de afaceri, atât pentru perioada de implementare, cât și pentru etapa de monitorizare a proiectului.
În cazul în care aceste obligații nu sunt respectate, finanțatorul va recupera integral întregul ajutor financiar nerambusabil plătit, inclusiv avansul acordat. Dacă obiectivele asumate sunt respectate, tânărul fermier va încasa tranșa finală de 25% din valoarea ajutorului nerambusabil.
Instalarea tânărului fermier este considerată finalizată la momentul implementării corecte a Planului de Afaceri (la momentul încasării tranșei a doua de plată.
Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_44951/Din-aprilie-tinerii-fermieri-vor-putea-cere-zeci-de-mii-de-euro-de-la-stat-pentru-a-cultiva-legume-sau-flori.html