Ești debutant în afaceri? Ce program de finanțare să alegi în funcție de domeniul tău de activitate
În lunile aprilie și mai ale anului 2017 sunt programate apelurile de proiecte prin care antreprenorii își pot finanța cu bani nerambursabili debutul în afaceri. În funcție de domeniul de activitate și de alte condiții, îți poți spori șansele de reușită. Descoperă în acest articol ce fonduri poți obține pentru ideea ta de afacere și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a semna contractul de finanțare.
În perioada următoare, antreprenorii vor avea la dispoziție fonduri nerambursabile alocate prin intermediul a zece programe de finanțare, conform unei centralizări făcute într-un articol publicat acum câteva zile. Astfel, peste 10.000 de beneficiari vor putea solicita ajutor financiar nerambusabil pentru demararea unor mici afaceri în domenii precum IT-ul, producția, industriile creative sau serviciile. Dar care este cea mai potrivită soluție de finanțare pentru afacerea ta?
Fonduri pentru afaceri nou-înființate
Anul acesta, fondurile pentru finanțarea unor societăți nou-înființate vor fi fi alocate prin intermediul a trei programe:
Programul Național de Dezvoltare Rurală – submăsura 6.2
Conform unui comunicat de presă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat lansarea în luna aprilie 2017 a apelului de proiecte destinat înființării activităților non-agricole în spațiul rural. Prin intermediul măsurii 6.2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 6.2), un număr de aproximativ 360 de antreprenori vor primi bani pentru demararea unor afaceri la țară.
După ce anul trecut au fost înființate sute de pensiuni agroturistice, în acest an au fost actualizate criteriile de selecție, astfel că cele mai mari șanse de a primi finanțare le au proiectele ce urmăresc înființarea unor activități de prestări servicii în spațiul rural. Aceste activități pot solicita un sprijin nerambusabil este de 50.000 de euro, în timp ce activitățile de producție, pensiunile agroturistice și cabinetele medicale și veterinare ar putea primi 70.000 de euro.
Ajutorul este acordat în două tranșe:
prima tranșă este de 30% din valoarea totală a sprijinului și se acordă după semnarea deciziei de finanțare, într-un termen de 30 de zile;
tranșa finală este achitată la momentul în care întreprinderea îndeplinește criteriul privind cifra de afaceri, respectiv atunci când va înregistra venituri de cel puțin 30% din valoarea primei tranșe încasate, dar nu mai târziu de cinci ani.
Prima tranșă încasată poate fi utilizată de către beneficiar pentru demararea investiției, având pentru aceasta un termen maxim de nouă luni de zile de la data semnării contractului de finanțare. Restul banilor pot fi folosiți pentru a plăti salariile, contribuțiile sociale, chiriile, materiile prime, participarea la târguri și expoziții etc. Practic, orice cheltuială necesară susținerii activității în această perioadă este eligibilă.
Dacă în 2016 prin intermediul acestei linii de finanțare s-au înființat preponderent pensiuni agroturistice, în acest an vor fi selectate preponderent activități ce vizează activitățile de prestări servicii în spațiul rural. Descoperă cinci idei de afaceri ce au șanse sporite de a primi finanțare în cadrul PNDR 6.2.
România Start-Up Plus
Un alt program de finanțare așteptat în această perioadă este România Start-Up Plus, finanțat prin intermediul Programului Operațional de Capital Uman (POCU). Primul pas înainte de lansarea înscrierilor în acest program îl constituie finalizarea de către evaluatorii POCU a evaluării cererilor de finanțare depuse în anul 2016. După ce vor fi anunțați administratorii de granturi, persoanele fizice interesate de deschiderea unei afaceri în acest an se vor putea înscrie inițial la cursuri de antreprenoriat gratuite. Ulterior, va fi organizat un concurs de idei de afaceri, iar un număr de aproximativ 630 de antreprenori vor fi sprijiniți în vederea înființării unor societăți comerciale și implementarea planurilor de afaceri.
La finalul anului 2016 au fost depuse cereri de finanțare de până la cinci milioane de euro, bugetul disponibil fiind de 105 milioane de euro. Termenul așteptat pentru selecția proiectelor și semnarea contractelor de finanțare este aprilie-mai 2017, urmând ca administratorii de granturi (solicitanții acestor fonduri) să organieze, în prima etapă, cursuri de antreprenoriat gratuite pentru un număr de aproximativ 300 de persoane/proiect, respectiv cel puțin 6.300 de persoane/programul de finanțare.
După finalizarea acestor cursuri, persoanele fizice absolvente vor putea participa la un concurs de idei de afaceri, la finalul căruia un număr de 10%, respectiv 630 de planuri de afaceri vor fi selectate pentru finanțare, urmând a primi un sprijin total de cel mult 40.000 de euro.
Firmele nou-înființate vor avea la dispoziție un an de zile pentru a finaliza implementarea propriilor proiecte, fiind obligate ulterior să păstreze două locuri de muncă pentru o perioadă de cel puțin șase luni de zile. Mai multe informații despre acest program de finanțare poți citi în acest articol.
România Start-Up Nation
Cel mai așteptat program de finanțare al acestui an este, de departe, România Start-Up Nation, al cărui debut a fost anunțat de către oficiali ai Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) pentru data de 2 mai 2017. Prin intermediul acestei măsuri, un număr de 10.000 de antreprenori își vor putea finanța ideile de afaceri.
În cadrul acestei măsuri de finanțare sunt eligibile doar societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017. Conform promisiunilor făcute de oficiali ai MMACA în cadrul unor seminarii și conferințe de prezentare, acest program de finanțare va deconta cheltuielile cu salariile, chiriile, utilitățile, achiziția de mașini și utilaje, achiziția de echipamente IT și soluții software. Sunt încurajate activitățile de producție și de IT, celelalte activități eligibile (industrii creative, servicii și comerț) având șanse mai mici de a primi finanțare.
Programul de finanțare va funcționa pe principiul cererilor de plată: beneficiarul prezintă facturile emise de furnizorii aleși pentru implementarea proiectului, iar plata este făcută de către finanțator. Antreprenorii trebuie să dispună de resurse financiare suplimentare doar în situația în care proiectul are prevăzute cheltuieli neeligibile sau plafonul maxim de 44.000 de euro este depășit. Iată mai multe detalii despre afacerile pe care le poți iniția cu acest sprijin.
Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45267/E%C8%99ti-debutant-in-afaceri-Ce-program-de-finan%C8%9Bare-s%C4%83-alegi-in-func%C8%9Bie-de-domeniul-t%C4%83u-de-activitate.html