top of page

Începând din această lună, poți cere bani pentru producția de mobilier la comandă


În anul 2017, antreprenorii interesați de lansarea unei afaceri în domeniul producției de mobiler la comandă vor avea la dispoziție două soluții de finanțare care acordă un ajutor financiar nerambursabil de 100%, nefiind necesară o contribuție proprie. Conform planificării efectuate, întreprinderile vor putea solicita sprijin nerambursabil începând cu această lună

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a planificat lansarea în decursul lunii aprilie 2017 a submăsurii 6.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 6.2), prin care se va sprijini înființarea de întreprinderi non-agricole în spațiul rural. Astfel, întreprinderile nou-înființate vor putea solicita un sprijin nerambursabil de 70.000 de euro, iar 70% din această valoare (respectiv 49.000 de euro) vor fi acordați sub forma unui avans, imediat ce contractul de finanțare este semnat.

Pe de altă parte, cel de-al doilea program de finanțare destinat antreprenorilor debutanți este România Start-Up Nation, prin intermediul căruia noile afaceri vor fi sprijinite cu până la 44.000 de euro. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a planificat lansarea în cursul lunii mai 2017 a sesiunii de depunere a proiectelor.

Înființarea unui mic atelier de producție a mobilierului la comandă necesită echipamente tehnologice și scule specifice, iar necesarul poate fi stabilit cu exacticitate, în funcție de specificul și capacitatea de producție ce se dorește a fi asigurată, doar de către un inginer tehnolog. Antreprenorul poate suplini cunoștințele tehnice, angajând personal calificat cu experiență în producerea de piese de mobilier la comandă.

Avantajele unei afaceri de producție a mobilierului la comandă:

  • cererea pentru mobila executată la comandă este în creștere, pe fondul sporirii veniturilor persoanelor, dar și de relansarea dezvoltării imobiliare. Astfel, zecile de mii de apartamente ce sunt livrate anual în România reprezintă o piață potențială deosebit de interesantă;

  • valoarea adăugată în această ramură economică este mare, câștigurile potențiale fiind importante;

  • un mic atelier de producție a mobilierului la comandă poate fi operat cu un număr redus de personal, iar viitoarele angajări pot fi corelate cu creșterea comenzilor și a încasărilor societății;

  • societatea își poate reduce foarte mult cheltuielile dacă alege să renunțe la existența unui spațiu de expunere a mobilierului, investind în schimb în reclama pe internet. Persoanele interesate pot vizita direct atelierul de producție, unde expunerea unor produse este mult mai ieftină decât în cadrul unor centre comerciale;

  • lucrările complexe, precum vopsitul anumitor repere, pot fi externalizate către un atelier specializat;

  • în cazul în care atelierul va demara doar cu doi angajați, suprafața necesară pentru desfășurarea activității în bune condiții poate fi de doar 50 de metri pătrați, iar chiria va fi, astfel, mult diminuată.

Specializarea producției de mobilier la comandă

Specificul finanțărilor nerambusabile impun ca cererea de finanțare să includă o singură activitate economică, respectiv un singur cod CAEN. Echipamentele achiziționate nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele declarate prin proiect, astfel că persoana interesată de accesarea unei finanțări de acest tip trebuie să își planifice foarte atent gama de produse pe care le va realiza.

Astfel, se poate înființa un centru de producție a canapelelor la comandă sau a mobilierului de bucătărie conform specificațiilor clienților. Iată cele patru coduri CAEN din care trebuie să alegi acitivitatea pe care o vei desfășura:

  • codul CAEN 3101 - Fabricarea de mobilă pentru birouri si magazine;

  • codul CAEN 3102 - Fabricarea de mobilă pentru bucătării;

  • codul CAEN 3103 - Fabricarea de saltele si somiere;

  • codul CAEN 3109 - Fabricarea altor tipuri de mobilier.

Investiția necesară

O investiție minimă în echipamente de producție a mobilierului va cuprinde:

  • instalație de exhaustare;

  • masină universală de tamplărie;

  • fierăstrău;

  • masă de șlefuit;

  • aparate pentru găurit, polizat, tăiat;

  • compresor.

O astfel de activitate face necesar transportul produselor finite la client, astfel că se impune achiziția unei autoutilitare. Un echipament deosebit de important în dotarea unui atelier de prolucrare a lemnului este instalația de exhaustare, necesar pentru obținerea autorizației de funcționare din partea Agenției pentru Protecția Mediului. În funcție de specificul activității, dar și de capacitatea de producție asigurată de către fiecare echipament, prețurile pot varia considerabil.

Care sunt cheltuielile de funcționare ale acestei afaceri

Atunci când investiția va fi realizată, iar autorizațiile de funcționare vor fi obținute, activitatea poate fi demarată. Principalele cheltuieli pe care societatea le va suporta vor fi cele legate de:

  • achiziția de materii prime și materiale;

  • salarii și contribuții sociale;

  • utilități;

  • chiria spațiului de funcționare.

Dacă antreprenorul va dori să acceseze fonduri nerambusabile prin intermediul PNDR 6.2, toate cheltuielile de mai sus vor putea fi eligibile, alături de investiția în echipamente și utilaje tehnologice.

După semnarea contractului de finanțare, antreprenorul va încasa, sub forma unui avans, 70% din ajutorul total, respectiv 49.000 de euro, bani ce pot fi folosiți pentru realizarea investiției și suportarea cheltuielilor de funcționare pentru o perioadă de până la cinci ani de zile.

Principala condiție asumată prin contractul de finanțare este ca atelierul să genereze venituri de cel puțin 30% din valoarea avansului, respectiv 14.700 de euro. Ulterior, antreprenorul poate solicita încasarea tranșei a doua a ajutorului, dar nu mai târziu de cinci ani de zile de la semnarea contractului de finanțare. Acest program de finanțare nu finanțează achiziția mijloacelor de transport.

Prin intermediul programului România Start-Up Nation, antreprenorul poate primi cel mult 44.000 de euro pentru achiziția echipamentelor și utilajelor necesare, a mijlocului de transport și poate deconta o parte a cheltuielilor de funcționare a atelierului pentru o perioadă de cel mult un an de zile. Acest program de finanțare nu deconteză cheltuielile pentru achiziția de materii prime, iar beneficiarul va fi obligat să le suporte din fonduri proprii.

Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45342/Incepand-din-aceast%C4%83-lun%C4%83-po%C8%9Bi-cere-bani-pentru-produc%C8%9Bia-de-mobilier-la-comand%C4%83.html


Featured Posts
Check back soon
Once posts are published, you’ll see them here.
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page