Înscrierile în Start-up Nation s-au încheiat. Câte cereri de finanțare au fost înregistate și care s
Programul Start-up Nation s-a încheiat vineri, la finalul celor 30 de zile pe care antreprenorii le-au avut la dispoziție pentru înregistrarea on-line a proiectelor de investiții, atingându-se un număr record de cereri de finanțare depuse. Astfel, peste 19.000 de planuri de afaceri au înregistrate în perioada 15 iunie – 14 iulie, depășind chiar și așteptările oficialilor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA). După efectuarea verificărilor, 10.000 de idei de afaceri vor fi selectate pentru a primi ajutorul financiar nerambursabil de până la 200.000 de lei, iar perioada de implementare va debuta cel târziu în data de 29 septembrie, termenul limită prevăzut pentru semnarea contractelor de finanțare.
Vineri, la ora 20.00 s-a închis sesiunea de depunere a cererilor de finanțare în cadrul programului Start-up Nation, iar numărul antrepreprenorilor care și-au înscris planul de afaceri a ajuns la 19.296, un record absolut pentru toate programele naționale gestionate de MMACA.
Interesul deosebit pentru acest program este demonstrat și de numărul extrem de mare al participanților care au aplicat în ultima zi a sesiunii de primire a proiectelor. Astfel, doar în ziua de vineri au fost depuse aproape 6.000 de noi cereri de finanațare. Conform primelor evaluări efectuate de către MMACA, mai mult de jumătate dintre solicitanții de finanțare sunt tineri până în 35 de ani, în proporții relativ egale femei-bărbați.
Bugetul alocat acestei scheme de minimis pentru anul bugetar 2017 este de 1.713.798.000 lei, ceea ce va permite selectarea pentru finanțare a unui număr de zece mii de societăți comerciale.
Primele evaluări vor fi publicate în scurt timp
Conform procedurii instituite în cadrul programului Start-up Nation, în cel mult cinci zile de la închiderea sesiunii se va publica pe site-ul instituției lista cu solicitanții acceptaţi în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii, precum şi lista cu solicitanţii respinşi care nu au obţinut punctajul minim de 50 de puncte sau au înregistrat aceeași societate de două ori.
Totodată, admiterea în program se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la evaluarea planurilor de afaceri on-line. În cazul în care va interveni egalitatea de punctaj, proiectele vor fi departajate aplicându-se succesiv următoarele criterii:
numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului;
numărul de locuri de muncă ocupate de persoane defavorizate/ șomeri / absolventi începând cu 1 ianuarie 2013;
achiziția de echipamente tehnologice;
activitatea propusă pentru finanțare, în ordinea: producție și creare de aplicații software la comandă, industrii creative, servicii, comerț și alte activități;
În cazul în care după aplicarea tuturor criteriilor amintite mai sus se va păstra egalitatea, proiectele vor fi departajate în funcție de data și ora înscrierii în program a cererilor de finanțare.
După această etapă, aplicația electronică va genera un număr de identificare pentru fiecare proiect în Registrul Unic Electronic, denumit număr RUE.
Cum se va face verificarea proiectelor depuse
Verificarea documentelor depuse şi a planurilor de afaceri on-line se va face în două etape:
verificarea condițiilor administrative și a celor care țin de eligibilitatea planurilor de afaceri și a solicitanților;
verificarea planurilor de afaceri transmise online.
Verificarea administrativă și a eligibilității presupune analiza cererilor de finanțare în ordinea numărului RUE, în baza verificării documentelor justificative încărcate în aplicație:
certificat de înmatriculare;
declarație privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii;
declarație privind respectarea regulii ajutoarelor de minims încasate;
cerere de finanțare.
În cazul în care condițiile priviind accesarea fondurilor nerambursabile nu vor fi respectate, aplicanții vor primi scrisori de înştiinţare a respingerii din program.
Verificarea planurilor de afaceri se va efectua doar în cazul întreprinderilor ale căror planuri de afaceri care au fost admise din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, în ordinea numărului RUE, în limita bugetului aprobat. Peste limita bugetului aprobat, verificarea planurilor de afaceri se efectuează în cazul în care aplicanţii admişi la finanţare renunță la finanțare sau în cazul în care contractele de finanțare nu sunt semnate de către beneficiari în termenul util.
Verificarea planurilor de afaceri presupune:
veridicitatea și coerența informaţiilor înscrise în planul de afaceri;
completarea tuturor câmpurilor Planului de afaceri;
precizarea codului CAEN eligibil;
verificarea legăturii activelor achiziţionate cu fluxul activităţilor / subactivităţilor care sunt necesare desfăşurării sau promovării activităţilor codului CAEN pentru care se solicită finanţare;
concordanţa între codul CAEN pe care se accesează şi activităţile propuse în planul de afaceri.
După verificarea planurilor de afaceri se va emite Scrisoarea de admitere de principiu la finanţare în limita bugetului și se va transmite solicitanților.
Procedura de evaluare a proiectelor prevede, de asemenea, posibilitatea transmiterii unor solicitări de clarificări, termenul de răspuns fiind de cinci zile de la transmitere. Nedepunerea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.
În cazul în care solicitantul este nemulțumit de rezultatul evaluării proiectului său, el are posibilitatea de a formula și de a transmite o contestație în care va preciza motivele de fapt şi de drept, precum și argumentele pe care se întemeiază.
Termenul limită pentru semnarea contractelor de finanțare este 29 septembrie
După primirea scrisorii de acceptare de principiu pentru finanțare, antreprenorii au posibilitatea de a se prezenta, conform programării Oficiilor Teritoriale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (OTIMMC), pentru semnarea contractelor de finanțare, fără a depăși termenul de 29 septembrie.
După semnarea contractelor, antreprenorii pot demara implementarea proiectelor prezentate spre finanțare.
Deschiderea unei sesiuni suplimentare va fi posibilă dacă bugetul nu este integral consumat
MMACA a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă publicat în data de 13 iulie faptul că deschiderea unei sesiuni suplimentare în cadrul programului Start-up Nation va fi posibilă doar în situația în care bugetul disponibil nu va fi integral consumat după cele 30 de zile de depunere a cererilor de finanțare.
Prin urmare, imediat după evaluarea dosarelor depuse în actuala etapă și în limita resursei financiare rămase, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat va organiza o nouă sesiune de înscrieri. Ținând cont de numărul cererilor de finanțare depuse și de faptul că doar zece mii dintre acestea vor fi selectate pentru semnarea acordurilor de finanțare, o sesiune suplimentară în acest an este puțin probabilă.
Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45214/Inscrierile-in-Start-up-Nation-s-au-incheiat-Cate-cereri-de-finan%C8%9Bare-au-fost-inregistate-%C8%99i-care-sunt-pa%C8%99ii-urm%C4%83tori.html