Programul Microindustrializare 2017: Cum te asiguri că proiectul tău va obține punctaj maxim
Procedura de implementare a programului de Microindustrializare a fost publicată vineri, iar împreună cu aceasta au fost anunțate și criteriile de selecție pe care antreprenorii trebuie să le respecte pentru a primi până la 100.000 de euro nerambursabili. Cele mai multe puncte pot fi obținute pentru crearea unor noi locuri de muncă în cadrul companiei, acesta fiind, totodată, și principalul criteriu suplimentar de departajare a proiectelor aflate la egalitate de punctaj. Iată cum te asiguri că proiectul tău va obține punctaj maxim în cadrul sesiunii ce va debuta în data de 21 august.
Criteriile de selecție vizează, pe de o parte, situația existentă a firmei (profitul din exploatare înregistrat, numărul locurilor de muncă existente), iar pe de altă situația propusă prin implementarea planului de afaceri (locuri de muncă nou create, aportul propriu la valoarea proiectului).
Punctajul minim nu va garanta obținerea finanțării
Proiectele depuse în cadrul sesiunii de primire a proiectelor vor fi verificate în funcție de criteriile de mai jos. Pentru a primi fonduri nerambusabile, proiectul trebuie să primească cel puțin 50 de puncte, însă acest lucru nu va garanta în niciun fel semnarea contractului de finanțare.
Principalul criteriu de selecție al proiectelor va fi punctajul obținut în cadrul etapei de evaluare, contractele de finanțare urmând a fi semnate în ordinea inversă a punctajelor obținute, în limita fondurilor disponibile.
Bugetul alocat sesiunii din acest an este de peste 74 de milioane de lei, ceea ce va permite finanțarea unui număr minim de 165 de beneficiari.
1. Resursele umane existente la momentul deschiderii sesiunii
Primul criteriu de selecție a proiectelor se referă la numărul de locuri de muncă existente în companie în momentul deschiderii aplicației electronice de primire a cererilor de finanațare.
Punctajul maxim va fi acordat acelor întreprinderi care au, la data deschiderii sesiunii, un număr de cel puțin doi angajați.
2. Obținerea unor finanțări anterioare
În cazul în care societatea a obținut o finanțare din fonduri nerambursabile din bugetul național, nu va putea primi punctaj în cadrul acestui criteriu de selecție.
Introducerea acestui criteriu are ca scop încurajarea întreprinderilor care nu au mai primit sprijin nerambursabil, în detrimentul acelora care au mai avut proiecte finanțate din fonduri naționale în ultimii trei ani.
3. Numărul de locuri de muncă ce vor fi create prin implementarea proiectului
Cel mai important criteriu de evaluare și selecție îl reprezintă numărul de locuri de muncă pe care antreprenorul se obligă să le creeze ca urmare a implementării proiectului de investiții.
Pentru a putea primi punctajul acordat în cadrul acestui criteriu de selecție, întreprinderea va trebui să creeze locuri de muncă cu normă întreagă și pentru o perioadă nedeterminată.
Locurile de muncă create pentru anumite categorii sociale (șomeri, absolvenți după data de 1 ianuarie 2013 și persoane defavorizate) va conduce la obținerea unui punctaj suplimentar.
Îndeplinirea acestor cerințe va asigura obținerea unui punctaj de 30 de puncte în cadrul acestui criteriu de departajare.
4. Valoarea aportului propriu
Ajutorul financiar nerambursabil maxim ce poate fi solicitat este de 450.000 de lei, fără a depăși 90% din valoarea eligibilă a investiției. Totuți, firmele care își asumă obligația de a contribui cu mai mult de 10% din fonduri proprii vor primi până la 20 de puncte în cadrul acestui criteriu de departajare.
Astfel, pentru punctaj maxim, antreprenorul trebuie să asigure finanțarea din fonduri proprii a unui procent de 25% din valoarea eligibilă a proeiectului, ajutorul de stat fiind de doar 75%. Totodată, cheltuielile neeligibile (dintre care valoarea TVA reprizintă cea mai mare parte) vor trebui asigurate integral din fonduri proprii.
5. Ponderea investițiilor în bugetul proiectului
Antreprenorii care vor aloca mai mult de 60% din bugetul proiectului achiziției de mijloace fixe și echipamente IT, dar și achiziției soluțiilor software, vor primi punctaj maxim în cadrul acestui criteriu de departajare.
Acordarea a zero puncte în cazul în care investiția este alocată într-un procent de 40% și 50% poate fi o greșeală, în condițiile în care, în cadrul programului pentru Comerț și Servicii se acordă cinci puncte. Corectarea acestui punctaj s-ar putea realiza, totuși, până la lansarea sesiunii de primire a proiectelor.
Scopul acestei cerințe este acela de a încuraja investițiile în echipamente, instalații de lucru, dotări, echipamente IT, care au posibilitatea de a mări capacitatea de producție a societății și implicit a numărului de locuri de muncă existente în cadrul societății.
6. Profitul din exploatare la finalul anului 2016
Existența profitului din exploatare nu este obligatoriu, firma putând depune o cerere de finanțare și în situația în care a încheiat anul financiar anterior cu pierdere din exploatare. Totuși, în acest caz, proiectul nu poate obține mai mult de 90 de puncte, chiar și în situația în care toate celelalte criterii sunt îndeplinite în totalitate.
7. Antreprenorii debutanți au șanse de finanțare mai mare
Ultimul criteriu de departajare în cadrul grilei de evaluare a proiectelor vizează experiența antreprenorului care solicită finanțare nerambursabilă.
Punctajul maxim poate fi oferit doar societăților ai căror asociați sau acționari nu au mai avut această calitate în alte societăți. Cu alte cuvinte, doar antreprenorii debutanți în afaceri pot primi punctaj maxim în cadrul acestui criteriu de departajare.
În cadrul sesiunii de primire a proiectelor vor fi selectate societățile în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, în limita bugetului disponibil. În cazul în care se va înregistra punctaj egal, departajarea proiectelor se va realiza în funcție de următoarele criterii suplimentare:
numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create conform planului de afaceri;
numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create din rândul absolvenților începând cu anul 2012 / persoanelor defavorizate / șomerilor;
valoarea procentului aferent aportului propriu;
valoarea profitului din exploatare la 31.12.2016;
ponderea investițiilor în echipamentele;
asociatul sau acţionarul nu a mai deținut în trecut alte companii;
societatea, dar nici asociaţii săi nu au mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul programelor naţionale pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării IMM în ultimii 3 ani.
Dacă se va păstra egalitatea după aplicarea tuturor acestor criterii suplimentare, departajarea va fi făcută în funcție de data și ora înscrierii cererii de finanțare în cadrul programului.
Având în vedere numărul relativ mic al firmelor care vor beneficia de acest sprijin financiar nerambursabil, este recomandabil ca societatea să își propună obținerea punctajului maxim, creând un număr mai mare de locuri de muncă decât cele indicate în cadrul criteriilor de departajare prezentate anterior.
Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_46235/Programul-Microindustrializare-2017-Cum-te-asiguri-c%C4%83-proiectul-t%C4%83u-va-ob%C8%9Bine-punctaj-maxim.html