FONDURI PNDR: Până la 50.000 de euro pentru TINERII FERMIERI.
Fonduri europene nerambursabile pentru tinerii fermieri – bani disponibili și deschiderea primei sesiuni de depunere a proiectelor. Producătorii agricoli cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii de finanțare sunt eligibili pentru a accesa până la 50.000 de euro, sumă integral nerambursabilă.
Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” are ca scop:
instalarea pentru prima dată a tinerilor fermieri, ca şefi /manageri ai unei exploataţii agricole;
îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol, precum şi conformitatea cu cerinţele de protecţie a mediului, igienă şi bunăstarea animalelor și siguranţa la locul de muncă;
submăsura va crea posibilitatea tinerilor fermieri rezidenți, cu domiciliul stabil în România cu un minim de cunoștinte de bază, să se instaleze ca şefi /manageri ai exploatației;
creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi /manageri de exploataţie;
încurajarea tinerilor şi a familiilor din mediul rural de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naţionale în general.
Cine poate beneficia de fonduri nerambursabile
Solicitanţi eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:
Tânărul fermier care se instalează ca unic șef al exploatației agricole;
Persoana juridică cu mai mulţi acţionari unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație
Sprijinul public nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maxim trei/cinci ani (perioada de cinci ani se aplică doar pentru sectorul pomicol) și este de:
50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 SO și 50.000 SO (S.O. – coef)
40.000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 SO și 29.999 SO și va fi acordat sub formă de primă în două tranșe, astfel:
75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare
25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare;
Exploataţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Exploataţia are o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO;
Exploataţia este înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică;
Exploataţia este înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/ sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA.
Sursa: http://agrointel.ro/75812/fonduri-pndr-pana-la-50-000-de-euro-pentru-tinerii-fermieri-proiectele-se-depun-din-luna-aprilie-iata-conditiile-minime/